Livrare în toată UE · gratuită de la 49 € în Țările de JosDrept de retragere de 14 zileGaranție legală 2 ani pentru orice produsLivrare în 4-7 zile lucrătoare

Își ajută pisicile stăpânii? Câini, pisici și copii testați

30 iulie 2026 · Cercetare

Cercetători maghiari au urmărit 38 de câini, 22 de pisici și 19 copii mici când un om apropiat căuta un burete. Câinii și copiii au ajutat, pisicile nu.

Un burete ascuns și un om care nu-l găsește

În februarie 2026, revista Animal Behaviour a publicat un studiu al cărui titlu sună ca o dispută tranșată: „Dogs' behaviour is more similar to that of children than to that of cats in a prosocial problem situation” (într-o situație-problemă prosocială, câinii se comportă mai degrabă ca niște copii decât ca pisicile). Lucrarea vine de la Eötvös Loránd University din Budapesta și de la HUN-REN-ELTE Comparative Ethology Research Group, cu Melitta Csepregi ca primă autoare și Márta Gácsi ca autoare coordonatoare. Designul a fost ales intenționat casnic. O persoană familiară (pentru copii un părinte, pentru animale stăpânul) a ascuns la vedere un burete de vase, sub privirile subiectului, apoi l-a căutat repetând: „Nu-l găsesc. Ce să fac?” Nimeni nu a cerut ajutor, nimic nu a fost recompensat și niciunul dintre animale nu fusese dresat pentru această sarcină. În trei încercări, buretele a devenit tot mai ușor de atins: întâi inaccesibil și acoperit, apoi vizibil, dar la distanță, în final complet accesibil. Singura întrebare era dacă subiectul va ajuta din proprie inițiativă.

Câinii și copiii mici au intervenit, pisicile au privit

Grupurile au fost mici, cum se întâmplă de obicei în etologia comparată: 38 de câini de companie nedresați, 22 de pisici și 19 copii cu vârste între 16 și 24 de luni. Potrivit rezumatului rezultatelor făcut de cercetători, peste 75% dintre câini și dintre copii fie au arătat unde se află buretele, fie l-au luat și l-au adus, deși nu erau dresați, nu primeau recompense și căutau un obiect care pentru ei nu însemna nimic. Pisicile au făcut rar unul sau altul. Nu erau însă indiferente, și acesta e detaliul care merită reținut: relatările despre studiu concordă că pisicile au fost atente la situație, au urmărit omul care căuta și apoi au rămas pe loc. Comportamentul copiilor contează mai mult decât pare, pentru că a servit drept verificare a metodei, nu drept concluzie principală. După cum a explicat Csepregi, se știa deja că copiii ajută la această vârstă, așa că faptul că s-au comportat în acord cu studiile anterioare „a confirmat că metoda noastră și configurația experimentală erau potrivite pentru măsurarea comportamentului prosocial”.

Pisicile au acționat când obiectul merita efortul

Rezultatul care complică concluzia principală a venit dintr-o încercare suplimentară, în care echipa a înlocuit buretele cu ceva ce pisica își dorea cu adevărat: o recompensă sau o jucărie preferată. Comportamentul pisicilor s-a schimbat: au acționat mai des atunci când obiectul ascuns le privea direct. Asta mută constatarea de la o lipsă de abilitate la o diferență de motivație. Un burete nu valorează nimic pentru o pisică, așa că un om care nu-l găsește nu este problema pisicii. Autoarea coordonatoare Márta Gácsi a tras concluzia mai largă cu prudență, observând că rezultatele sugerează că „domesticirea, împărțirea casei și formarea unor legături strânse nu sunt suficiente pentru a produce un comportament de ajutor spontan, asemănător celui uman”. Explicația propusă de echipă ține mai degrabă de istorie decât de caracter: câinii provin din strămoși sociali, cooperanți, în timp ce pisicile se trag din strămoși solitari și s-au domesticit în mare parte singure, fără să fi fost selectate pentru cooperarea cu oamenii. Datele genetice se potrivesc cu această imagine: Max Planck Institute of Geoanthropology descrie pisica domestică modernă ca descendentă în principal din Felis silvestris lybica, pisica sălbatică africană sau din Orientul Apropiat.

Ce nu spune studiul despre pisici

Ar fi ușor să tratăm rezultatul ca pe o dovadă că pisicilor nu le pasă de noi, dar literatura de specialitate mai largă nu susține această lectură. Folosind Secure Base Test (testul bazei de siguranță), preluat din cercetarea asupra sugarilor, Kristyn Vitale, Alexandra Behnke și Monique Udell au arătat în 2019, în Current Biology, că pisicile manifestă stiluri distincte de atașament față de oamenii care le îngrijesc: aproximativ 65% dintre pisici și pui au fost clasificați ca având un atașament sigur, o proporție foarte apropiată de cea raportată la sugari. Un studiu anterior al aceluiași grup, publicat în 2017 în Behavioural Processes, a pus pisicile să aleagă între interacțiunea socială cu omul, hrană, jucării și mirosuri și a constatat că interacțiunea socială cu oamenii a fost categoria preferată pentru majoritatea pisicilor, atât la cele de companie, cât și la cele din adăposturi, cu hrana pe locul doi. Puse alături de dimensiunea eșantioanelor de aici, 38 de câini și 22 de pisici într-o singură sarcină casnică construită în jurul unui singur obiect fără importanță, concluzia onestă este mai restrânsă decât titlurile. Câinii oferă ajutor spontan, pisicile de cele mai multe ori nu. Aceasta este o constatare reală despre comportamentul de ajutor. Nu este o constatare despre afecțiune.

Ce schimbă acasă: câinele lucrează cu dumneavoastră, pisica pentru răsplată

În practică, sfatul nu este nou, dar studiul îl face mai precis. La câine, canalul social este deschis din start, de aceea dresajul bazat pe recompense funcționează atât de ușor și de aceea momentul contează mai mult decât generozitatea: recompensa trebuie să vină în una sau două secunde de la comportamentul dorit, iar un săculeț pentru recompense prins la șold face diferența între a răsplăti momentul potrivit și a răsplăti orice a făcut câinele după aceea. La pisică, nu presupuneți că ceva vine gratis. Dacă vreți ca pisica să se implice, ce îi oferiți trebuie să aibă valoare în propria ei economie, adică de obicei hrană pentru care trebuie să muncească sau o jucărie preferată mișcată ca o pradă, nu lăsată pe jos. Acesta este și răspunsul la cea mai frecventă plângere despre jucăriile pentru pisici, anume că pisica le ignoră: o baghetă pe care omul chiar o mișcă va bate de fiecare dată o jucărie aflată pe podea, pentru că tocmai mișcarea contează.

Pisicile pot fi dresate: ce au reușit 100 de pisici din adăpost

Dacă pisicile par imposibil de dresat, motivul este de obicei că nimeni nu a încercat sistematic cu ceva ce pisica prețuiește. Într-un studiu din 2017 publicat în revista Animals, Lori Kogan, Cheryl Kolus și Regina Schoenfeld-Tacher au dresat 100 de pisici din adăpost, în cincisprezece sesiuni de câte cinci minute pe parcursul a două săptămâni, pentru patru comportamente la comandă, iar rezultatele au fost inegale, dar clare: 79% au învățat targetingul, adică atingerea unei ținte cu nasul, 60% rotirea, 31% „bate palma” și 27% statul jos la comandă. Erau animale stresate, într-un adăpost, care au învățat în aproximativ o oră și un sfert de dresaj în total. Aceeași logică funcționează și într-o sufragerie obișnuită. Transformați o parte din rația zilnică în muncă, cu un dispozitiv de hrănire tip puzzle, păstrați sesiunile scurte și hrana foarte atractivă și opriți-vă cât timp pisica este încă interesată. O pisică ce nu vă aduce buretele va rezolva totuși un dispozitiv de hrănire rotativ pentru cină, iar ambele fapte vă spun același lucru despre ce o motivează.

Întrebări frecvente

Își ajută pisicile stăpânii?

Rar, cel puțin în situația testată. Într-un studiu din 2026 publicat în Animal Behaviour, peste 75% dintre câini și dintre copiii mici au arătat sau au adus un obiect pe care îl căuta o persoană familiară, în timp ce pisicile în general doar au privit. Pisicile au acționat mai des când obiectul ascuns era ceva ce își doreau ele însele, ceea ce indică o diferență de motivație, nu de abilitate.

Înseamnă asta că pisicile sunt mai puțin atașate de stăpâni decât câinii?

Nu, iar alte cercetări susțin contrariul. O lucrare publicată în 2019 în Current Biology, care a folosit Secure Base Test (testul bazei de siguranță), a constatat că aproximativ 65% dintre pisici și pui aveau un atașament sigur față de cei care îi îngrijesc, aproape de proporția raportată la sugari, iar un test de alegere din 2017 a arătat că majoritatea pisicilor au preferat interacțiunea socială cu omul în locul hranei, jucăriilor și mirosurilor. Ajutorul spontan și atașamentul sunt lucruri diferite.

Poate fi dresată o pisică la fel ca un câine?

Până la un punct, dacă recompensa merită pentru pisică. Într-un studiu cu 100 de pisici din adăpost, care au avut cincisprezece sesiuni de câte cinci minute în două săptămâni, 79% au învățat să atingă o țintă la comandă și 60% să se rotească, în timp ce statul jos la comandă s-a dovedit cel mai greu, cu 27%. Sesiunile scurte cu hrană foarte atractivă funcționează mai bine decât cele lungi, iar oprirea cât timp pisica mai are chef contează mai mult decât a duce planul până la capăt.

Surse

Sfaturi generale, nu recomandări veterinare. Dacă animalul pare bolnav, are dureri sau își schimbă brusc comportamentul, contactați medicul veterinar.